Viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu, Ioan Vasilescu, a fost declarat incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese în cazul a 30 foşti sau actuali aleşi locali, 11 primari, 9 viceprimari, un fost viceprimar, 7 consilieri locali şi doi foşti consilieri locali. Printre aceştia se află şi doi aleşi locali din judeţul Călăraşi. Este vorba despre un consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Olteniţa, Barbu Gheorghe, şi viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu, Ioan Vasilescu. Acesta din urmă a fost declarat incompatibil de ANI. “Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 iunie 2012, întrucât deţine, simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul VASILESCU ST. IOAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.”, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei. Consilierul local Gheorghiţă Barbu se află în conflict de interese. “În calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului local din data de 30 august 2012 (privind aprobarea asocierii C.L. al Municipiului Olteniţa cu Asociaţia Fonduri Europene – Consultanţă Curcani şi cesiunea către Asociaţie a 20 de părţi sociale la S.C. Termourban S.R.L.), respectiv la adoptarea hotărârii din data de 27 septembrie 2012 (privind aprobarea asocierii C.L. al Municipiului Olteniţa cu Asociaţia Fonduri Europene – Consultanţă Curcani şi majorarea capitalului social al S.C. Termourban S.R.L. Olteniţa cu 20 de părţi sociale în valoare de 10 lei fiecare şi achitarea acestora de către Asociaţia Fonduri Europene – Consultanţă Curcani), în condiţiile în care, la data adoptării acestor hotărâri, persoana evaluată deţinea calitatea de membru fondator al Asociaţiei Fonduri Europene – Consultanţă Curcani. Persoana evaluată a avut, astfel, posibilitatea să anticipeze beneficiul rezultat în urma acestei asocieri, respectiv creşterea participaţiei Asociaţiei în cadrul S.C. Termourban S.R.L., dat fiind faptul că  societatea comercială TERMOURBAN S.R.L. a fost înfiinţată de către Consiliul Local al Municipiului Olteniţa (50.050 părţi sociale) împreună cu Asociaţia Fonduri Europene – Consultanţă Curcani (20 părţi sociale), conform Hotărârii Consiliului Local din data de 03 octombrie 2012. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 75, lit. f), art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004 .”, precizează Agenţia Naţională de Integritate.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.