Un microbuz în care se aflau 6 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe autostrada A2

În această dimineață, cu câteva minute înainte de ora 9 a avut loc un accident rutier pe A2, la kilometrul 88, calea 1, unde un microbuz în care se aflau 6 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, la intrarea într-o stație de alimentare cu carburant.

Au fost alertate forțele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași care s-a deplasat cu un echipaj pentru descarcerare și două de prim ajutor, Serviciul de Ambulanță Județean Călărași care a intervenit cu 3 autosanitare și ISU București-Ilfov cu un elicopter SMURD.

La fața locului s-a constatat că dintre cele 6 persoane implicate în accident, doar 3 au avut nevoie de îngrijiri medicale, din fericire, acestea fiind conștiente și cooperante. Pe timpul intervenției salvatorilor, circulația a fost oprită la intrarea în stația de alimentare cu carburant.

Cele 3 persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Călărași, 2 fiind preluate de SAJ și una de SMURD.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.