Un conducător auto a virat fără să se asigure şi a intrat într-un moped

În ziua de 15 august a.c., ora 18.45, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat, pe strada Griviţa, un bărbat de 36 ani, a efectuat virajul la stânga, fără să se asigure, şi a intrat în coliziune cu un moped, care circula regulamentar pe banda 1, de lângă bordura din stânga. Din accident a rezultat vătămarea  corporală  uşoară a conducătorului mopedului, un tânăr de 25 ani, din comuna Modelu, judeţul Călăraşi. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, conducătorul mopedului având o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul auto a prezentat rezultat negativ, acestora fiindu-le recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal  pentru vătămare corporală din culpă.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.