Un accident rutier cu două victime a avut loc în apropiere de Piscicola

(Călăraşi) Astăzi, 2 aprilie, în jurul orei 9.30, a avut loc un accident rutier pe DN 3 în apropiere de Piscicola. Două femei se aflau în maşina care s-a ciocnit de un copac aflat pe marginea părţii carosabile. Potrivit datelor oferite de putătorul de cuvânt al ISU „Barbu Ştirbei” Călăraşi, plutonier major, Ovidiu Tătăranu, accidentul s-a soldat cu două victime,  una rănită uşor cu traumatism craniofacial. Din datele deţinute la ora 11.15, cealaltă victimă avea picioarele prinse sub bord, fiind nevoie de un echipaj de descarcerare. Pompierii au descarcerat victima după care a fost preluată de un echipaj Smurd. La faţa locului s-au deplasat şi două ambulanţe, una dintre acestea cu medic. A fost acordat primul ajutor celor două victime după care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi.(Andra Ciobanu)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.