Sportivii CSM Călărași vor participa la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Tokyo

Sportivii CSM Călărași vor participa la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Tokyo, care vor avea loc în Japonia, în perioada 8 – 11 august. Acestia sunt Cristina Druga – campioană a Europei în anul 2018 în Franța, care a declarat: „Noi reprezentăm România în lupta medaliilor mondiale de la Tokyo. Este un privilegiu și o responsabilitate pe care o vom îndeplini, indiferent de cât de mare va fi concurența. Plecăm hotărâte și încrezătoare pentru a duce drapelul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”. O altă sportivă care va participa este Gabriela Paraschiv – medaliată la Campionatele Europene și Campionatele mondiale din anul 2018 și sportivul Cristi Sandu – locul I la Campionatele Balcanice din anul 2018 și locul VI la Campionatele Europene din Germania 2019. „Acești sportivi au adunat în colecția lor multe rezultate de valoare”, a declarat directorul CSM Călărași, Dumitru Chirilă.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.