Salvați Copiii România a inclus în programele educaționale 42.640 de copii

În România, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învațământ la începutul anului 2019. 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă, conform Eurostat. Investițiile autorităților în educație sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educație ca procent din PIB. Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susținute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe plan educațional, dar și social. În vederea promovării drepturilor copiilor și încercând să asigure accesul egal la educație pentru copiii din grupuri vulnerabile, Salvați Copiii România a dezvoltat programe educaționale încă din 1998.

Prin activitățile derulate în cadrul centrelor educaționale, Salvați Copiii contribuie la reducerea și prevenirea abandonului școlar prin oferirea de servicii complementare, educaționale, sociale, de consiliere juridică și psihologică, copiilor din grupuri vulnerabile și familiilor acestora.

Programele educaționale Salvați Copiii urmăresc trei direcții prioritare:

Facilitarea participării la educația preșcolară a copiilor care nu au frecventat grădinița, cu precădere romi, în vederea reducerii decalajelor educaționale ale acestora față de copiii care au frecventat grădinița, la integrarea în școală (programe de Gradiniță Estivală, prin care copiii participă la activități de pregătire preșcolară în perioada verii, iar apoi sunt sprijiniți să se integreze în grădiniță sau școală, în funcție de vârstă);

Programe de prevenire a abandonului școlar pentru copiii din comunități defavorizate (programe de tip Școală după Școală, prin care copiii beneficiază de pregătire școlară suplimentară);

Programe de integrare/reintegrare școlară pentru copiii neșcolarizați/în abandon școlar (programe de tip A Doua Șansă prin care copiii neînscriși în sistemul de învățământ care au depășit vârsta de frecventare a învățământului de zi sunt înscriși la scoală și sunt ajutați să recupereze materia școlară.)

Până în prezent, Salvați Copiii România a inclus în programele educaționale 42.640 de copii astfel:

-9.140 de copii au beneficiat de suport în programul Grădinițe Estivale;

-29.082 de copii au beneficiat de suport în programul de prevenire a abandonului școlar Școală după Școală;

-4.418 de copii au fost reintegrați prin programul A Doua Șansă.

Dintre aceștia, în anul 2019, s-a lucrat cu 4.980 copii, astfel:

-640 de copii au beneficiat de suport în programul Grădinițe Estivale;

-4.090 de copii au beneficiat de suport în programul de prevenire a abandonului școlar Școală după Școală;

-250 de copii au fost reintegrați prin programul A Doua Șansă.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.