Proiectul iluminatului Călăraşi se extinde

În conferinţa de presă pe care Virgil Dumbravă, viceprimarul municipiului Călăraşi, a susţinut-o săptămâna aceasta, ne-a informat că proiectul iluminatului în Călăraşi, va cuprinde tot oraşiul începând de la zona Chiciu şi până în Cartierul Rezidenţial Pic. Astfel, scuarul de la Chiciu şi până la Aldis, va avea stâlpi moderni de iluminat, cu 2 lămpi cu led, ca şi bulevardele Cuza Vodă, Nicolae Titulescu şi Republicii. Pe bulevardul Republicii se va renunţa la instalaţia veche şi se va opta pentru una total nouă. De asemenea, de la Stadionul Municipal şi până la Enel se va face o instalaţie nouă şi proprie a Primăriei, cu stâlpi moderni şi lămpi cu led-uri. Noutatea în ceea ce priveşte acest proiect, este aceea că fiecare lampă va avea un dispozitiv încorporat, care va putea fi comandat individual. În total se vor monta 6000 de lămpi şi va fi înfiinţat şi un dispecerat pentru soluţionarea problemelor, dacă vor fi. Finalizarea proiectului este preconizată pentru finalul anului 2014 şi începutul anului 2015. (Raluca Matei)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.