Primarii de municipii, reuniți în Asociația Municipiilor din România, au avut o întâlnire de lucru, la Guvern

Ieri, primarii de municipii, reuniți în Asociația Municipiilor din România, au avut o întâlnire de lucru, la Guvern, cu doamna Prim – Ministru, Viorica Dăncilă .
Pe agenda intalnirii s-au aflat :

1. Reglementarea compensarii pierderilor pe care APL le inregistreaza in lunile ianuarie-martie, perioada in care au fost alocate cote de 41,75% in loc de 60%.
2. Alocarea de resurse financiare prin rectificarea bugetara astfel incat sa se pastreze capacitatea financiara a bugetelor locale cel putin la nivelul anului 2017.
3. Susținerea finanțării sistemelor de termoficare centralizată în iarna 2019/2020 și efectuarea de demersuri pentru ca bugetul UE 2021-2027 să prevadă linie de finanțare pentru modernizarea sistemelor de termoficare centralizată.
4. Planificarea de catre Ministerul Finanțelor Publice , în perioada următoare, a unor întâlniri punctuale cu primarii din unitățile administrativ-teritoriale care înregistrează deficite de finanțare în anul 2019 pentru analiza concretă a situației cu care se confruntă respectivele municipii și a identifica posibilele măsuri pentru soluționarea problemelor.
5. Aprobarea CFPL cu includerea in acest act normativ a cotelor din IV ce revin APL, in procent fix si garantat pe 7 ani, pentru a se asigura astfel predictibilitate in stabilirea bugetelor locale anuale si multianuale si punerea in acord cu practica Comisiei Europene.

Urmare a discuțiilor s-a convenit asupra compensării pierderilor înregistrate de municipii pe lunile ianuarie – martie 2019.

În cadrul întâlnirii au fost aduse în discuție și aprobarea urgenta a Codului Administrativ si situatia arieratelor, teme ce urmează a fi evaluate de către Guvern și dezbătute în cadrul unei întâlniri viitoare, în care fiecare municipiu va prezenta problemele specifice cu care se confruntă.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.