Preşedintele Partidului Democrat Liberal Călăraşi, deputatul Stelian Fuia, acuză Consiliul Judeţean Călăraşi că a efectuat licitaţii trucate

(Călăraşi) Preşedintele Partidului Democrat Liberal Călăraşi, deputatul Stelian Fuia, acuză Consiliul Judeţean Călăraşi că a efectuat licitaţii trucate, acestea fiind atribuite unei firme apropiate de PNL. Deputatul Stelian Fuia spune că asemenea nereguli se întâmplă şi la instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Călăraşi. Iată comunicatul remis redacţiei Radio Voces Campi:

După ce ANI a declarat că Dl Preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, se află în conflict de interese, noi nereguli apar în modul de lucru al Consiliului Judeţean. Cel puţin 4 licitaţii ţinute de CJ Călăraşi sau instituţii subordonate au fost atribuite în mod direct unei firme apropiate de PNL, fără a respecta procedurile legale. Sunt licitaţii prin care s-au atribuit miliarde de lei iar pentru fiecare licitaţie astfel trucată, amenda pe care ANRMAP o aplică este între 40.000 şi 80.000 RON!

Deci putem estima un prejudiciu de miliarde de lei creat Consiliului Judeţean, de către echipa de Buni Conducatori, cum se autointitulează!

Buni Conducători în a jefui bugetul CJ şi în a încălca legea la fiecare pas !

Este cu atât mai grav cu cât aceste ilegalităţi nu apar numai la nivelul CJ, ca ordonator principal de credite! Apar şi elemente de instigare la astfel de fapte, atât timp cât aceleaşi încălcări ale legii apar şi la instituţii subordonate Consiliului Judeţean!

Documentele ce demonstreză faptele de mai sus, le găsiţi ataşate, mai jos, şi pot fi oricând consultate pe site-ul e-licitatie.ro, la capitolul cumpărări directe.

În mod legal, atribuirile directe se fac în cazuri de urgenţă şi pentru contracte de valori până la 15.000 Euro.

29.03.2011 ora 09.05, Consiliul Judeţean Călăraşi achiziţionează servicii de pază în nr de 23100 ore, la preţul de 2.23E/ora, total valoare 51.513 Euro
29.03.2011 ora 09.04, CJC achiziţionează acelaşi tip de servicii în nr de 8128 ore, la preţul de 2.23E/ora, total 18.125Euro
29.04.2011 ora 08.56, Direcţia Judeţeană de Administrare a Domeniului Public şi Privat al J. Călăraşi. Achiziţionează servicii de pază în nr de 28032 ore, la preţul de 2.06E/ora, total 57746 Euro

Tot prin atribuire directă se alocă şi serviciile de pază de la Centrul Cultural Judeţean, respectiv în data de 14.02.2011. La ora 17.56 sunt publicate două anunţuri cu 4.000 şi respectiv 4.020 ore, această împărţire în două, fiind făcută cu scopul de a avea alocări sub plafonul de 15.000Euro, dar făcută în mod ilegal.

Faţă de acest mod de lucru, vom sesiza Instituţia Prefectului precum şi ANRMAP pentru a efectua un control de legalitate asupra acestor licitaţii, iar dacă se va dovedi că aceste contracte au fost încredinţate prin încălcarea legislaţiei în vogoare, vom sesiza organele de anchetă.

Deputat Stelian Fuia
Preşedinte Organizaţia Judeţeană Călăraşi a PDL

(Elena Neagu)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.