Prefectul şi subprefectul au fost prezenţi la dezbaterea publică pe tema eficientizării administraţiei publice

Prefectul judetului Calarasi, George Iacob, şi subprefectul Cornel Coman au luat parte la începutul acestei săptămâni, la dezbaterea publică pe tema eficientizării administraţiei, în folosul cetăţeanului. Dezbaterea a fost organizată în Bucureşti, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Ministerul Afacerilor Interne. La dezbatere au luat parte numeroşi membri ai Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, alături de reprezentanţi ai legislativului, ai executivului, ai puterii judecătoreşti, ai societăţii civile şi mass-media. Scopul organizării dezbaterii a fost acela de sensibilizare a factorilor decizionali, în vederea unei iniţiative legislative privind rolul prefecţilor şi subprefecţilor în eficientizarea administraţiei. Preşedintele A.P.S.R., Lucian Simion, prefectul judeţului Tulcea, şi George Iacob, prefectul judeţului Călăraşi, au prezentat cu acest prilej puncte de vedere referitoare la îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, pe care cei prezenţi le-au apreciat ca fiind extrem de pertinente. Reprezentantul judeţului Călăraşi a expus celor prezenţi o soluţie pentru “Strângerea raporturilor între prefect şi secretarul de unitate administrative teritorială – factor de creştere a calităţii actului administrativ”, argumentată cu exemple din experienţa de peste 15 ani a lucrului în administraţie. (Adina Petre)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.