Poliţiştii olteniţeni au reţinut încă două persoane suspecte de comiterea mai multor infracţiuni de furt din locuinţe

(Elena Solomon) Poliţiştii olteniţeni au reţinut încă două persoane suspecte de comiterea mai multor infracţiuni de furt din locuinţe de pe raza localităţilor Radovanu şi Spanţov. Al treilea suspect se sustrage cercetărilor. Extinzând cercetările în cauzele privind furturile din locuinţe, comise la data de 27/28 aprilie a.c. şi 03/04 mai a.c., în dauna părţilor vătămate B. Marin şi N. Giani, ambii din comuna Radovanu şi în baza activităţilor informative desfăşurate, lucrătorii Secţie 2 Poliţie Rurală Olteniţa au efectuat pe16 mai a.c., o percheziţie domiciliară la locuinţa lui F. Radu, de 56 ani, din comuna Şoldanu. Cu această ocazie au fost identificate şi ridicate 2 autoturisme, marca Dacia 1310 şi VW, proprietatea lui R. Mircea, din comuna Spanţov, respectiv, M. David, ambii din comuna Radovanu şi de asemenea, mai multe bunuri, provenite din comiterea infracţiunii de furt, din locuinţa lui Ţ. Emanoil, din comuna Radovanu, fapte săvârşite în perioada aprilie – mai a.c. Urmare a cercetărilor întreprinse, oamenii legii au stabilit că P. Niculae, de 46 ani, din comuna Frumuşani, P. Vasile, de 39 ani şi A. Sandu, de 23 ani, ambii din comuna Luica, au participat împreună cu A. Florea, de 55 ani, din comuna Spanţov, la comiterea celor trei infracţiuni de furt. La  data de 11 mai a.c., A. Florea a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce poliţiştii au probat activitatea infracţională a acestuia, respectiv comiterea a două infracţiuni de furt din locuinţe, în dauna părţilor vătămate B. Marin şi N. Giani, ambii din comuna Radovanu. Faţă de P. Niculae şi A. Sandu a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. În prezent, P. Vasile se sustrage cercetărilor, urmând ca poliţiştii să solicite emiterea unui mandat de arestare în lipsă.Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate, în proporţie de 60%. În continuare, poliţiştii olteniţeni desfăşoară activităţi pentru stabilirea provenienţei tuturor bunurilor identificate în urma percheziţiei domiciliare efectuate. (Elena Solomon)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.