Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat pentru reducerea victimizării din accidentele rutiere

În perioada 3 – 9 iunie a.c., polițiștii rutieri au acționat, la nivelul județului Călărași, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru reducerea victimizării din accidente rutiere, prin combaterea evenimentelor rutiere, produse pe fondul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Acțiunea, desfășurată simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, a făcut parte din calendarul de activități al polițiilor rutiere europene T.I.S.P.O.L., pentru anul 2019. În perioada menționată, în cadrul acțiunii, polițiștii au verificat 1.492 de conducători de autovehicule și au constatat 57 de abateri la regimul rutier, privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Astfel, au fost constatate 56 de fapte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului și 1 de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.