Polițiștii de prevenire a criminalității, sprijiniți de efectivele Serviciului Rutier, au desfășurat activități în cadrul programul educațional „Școala Siguranței Tedi”

Ieri, 12 februarie, polițiștii de prevenire a criminalității, sprijiniți de efectivele Serviciului Rutier, au desfășurat activități în cadrul programul educațional „Școala Siguranței Tedi”. Programul este implementat de Poliția Română în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu Tymbark Maspex România și are ca scop informarea elevilor din clasa I cu privire la potențialele pericole specifice vârstei lor și furnizarea unor soluții pentru gestionarea acestora. De această dată, beneficiarii activităților au fost elevii de clasa I de la Liceul Danubius din Călărași. Micii școlari și-au însușit informații utile pentru siguranța personală, atât pe timpul deplasărilor către și de la școală, cât și acasă sau pe perioada vacanțelor. Demersul are ca scop informarea copiilor cu privire la potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative adecvate vârstei lor. Activitățile vor continua atât în mediul urban cât și rural pe toata durata anului școlar.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns