Poliţiştii au recuperat bicicletele furate în urmă cu două luni

Politiştii au recuperat 6 biciclete furate în urmă cu două luni, din scările blocurilor de pe raza municipiului. Conform datelor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, inspector Ramona Tudor, suspectul în cazul acestor furturi este un tânăr de 19 ani. El a fost reţinut de politişti în data de 27 septembrie, pe motiv că a sustras din vestiarul unui club sportiv din Călăraşi, câteva telefoane mobile şi un sistem audio. Ramona Tudor a mai adăugat că suspectul a fost prezentat în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă, însă aceasta a fost respinsă. În prezent, tânărul bănuit a fi vinovat are interdicţie de a părăsi localitatea. Până în acest moment, doar 5 călărăşeni au reclamat furtul bicicletei, aceştia recuperându-şi de la poliţie obiectul furat.(Andra Ciobanu)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.