Poliţia Rutieră desfăşoară acţiunea „Alege Viaţa!”

Poliţiştii rutieri desfăşoară, în perioada 18- 24 august, acţiuni în cadrul campaniei preventive a TISPOL – Speed, care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere produse pe fondul dezvoltării unor viteze peste limitele stabilite de lege. Potrivit graficului stabilit de TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa), în această perioadă, în toate cele 27 state membre, se desfăşoară activităţi în cadrul campaniei preventive Speed. Acţiunea vizează depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză. La activităţile ce vor avea loc vor fi folosite toate autovehiculele dotate cu aparate destinate supravegherii traficului rutier şi măsurării vitezei de deplasare. Obiectivul poliţiştilor este reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, prin depistarea în trafic şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regulile privind viteza şi conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţele accidentelor rutiere. Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.