Plajele călărăşene au fost uitate de autorităţi

(Călăraşi) Plajele din municipiul Călăraşi au fost lăsate de izbelişte. Anul acesta cele trei plaje călărăşene au fost uitate de autorităţi. Deşi sezonul estival s-a deschis niciuna din plaje nu întruneşte condiţiile igienico-sanitare şi nici nu este amenajată corespunzător. Cu toate acestea călărăşenii pentru a scăpa de canicula din oraş se încumetă să se scalde în Borcea. Până în acest moment reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi nu au demarat niciun fel de acţiune de prelevare şi analizare a calităţii apei în zona plajelor. Medicul epidemiolog Camelia Truică ne-a declarat că nu au fost efectuate teste din cauza faptului că plajele nu sunt utilizabile. Aşadar călărăşenii ar trebui să stea departe de plaje dacă vor să nu se îmbolnăvească. (Alexandra Costache)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.