Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, au loc lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri şi 75+900 metri

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme majore privind fluenţa traficului pe arterele principale. Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, au loc lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri şi 75+900 metri, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către Constanţa, între localităţile Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi. Traficul se desfăşoară doar pe calea 2 (Constanţa – Bucureşti), în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.