Pe 13 septembrie, odată cu şcoala, începe şi campania de vaccinare în şcoli

Pentru aproximativ 2 luni, începând cu 13 septembrie, în şcoli se vor putea vaccina cu prima doză de vaccin elevii, familiile acestora, personalul didactic şi nedidactic. Ulterior, se va organiza imunizarea cu a doua doză de vaccin. Similar se va organiza vaccinarea studenţilor şi personalului şi în universităţi. Pentru învăţământul universitar, campania începe la 1 octombrie. În perioada următoare, şcolile vor decide organizarea vaccinării: în cabinetul medical propriu, cu echipe mobile sau prin arondarea şcolii unui centru de vaccinare. Tinerii peste 12 ani se pot imuniza cu serurile Pfizer şi Moderna, fără programare prealabilă. Minorii vor fi însoţiţi la vaccin de părinţi sau aparţinători. Până la finalul lunii august, 34.709 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani, reprezentând aproape 5%, şi 153.000 cu vârsta între 16-19 ani (20%), erau vaccinaţi. În ceea ce priveşte personalul didactic, procentul persoanelor vaccinate depăşeşte 60%. În legătură cu informarea legată de vaccinarea copiilor şi tinerilor, în acest moment sunt în desfăşurare mai multe acţiuni şi campanii de informare despre beneficiile vaccinului, riscurile şi toate cazurile particulare: alergiile, afecţiunile grave şi posibile efecte adverse.

Continuă vaccinarea în sate şi comune:

În peste 90% dintre localităţile rurale vaccinarea este în plină desfăşurare.

Până la acest moment, 1,14 milioane persoane au fost vaccinate în mediul rural.

În cabinetele medicilor de familie, la nivel naţional, peste jumătate dintre persoanele imunizate sunt din sate şi comune.

Rata de vaccinare la nivel naţional este de 31%. Peste 5 milioane de persoane au fost vaccinate până acum.

Bucureştiul are o rată de 50%, Cluj 46%, Sibiu cu 39%.

Majoritatea judeţelor au o rată de vaccinare de peste 20%. Aceasta se adaugă imunizării prin boală, care creşte numărul persoanelor imunizate la nivel naţional.

La grupa de vârstă de peste 60 de ani, cu cele mai multe riscuri în cazul infectării cu SARS-CoV2, rata de vaccinare este de aproximativ 40%.

Peste 2 milioane de certificate digitale europene Covid au fost generate în România, majoritatea pentru atestarea vaccinării.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.