Până la începerea anului şcolar, lucrările de modernizare la cele două şcoli din localitatea Dragalina vor fi finalizate

(Călăraşi) Şcoliile din localitatea Dragalina se află în plin proces de reabilitare şi modernizare. În prezent se lucrează de zor pentru ca până la începerea anului şcolar cele două unităţi să fie gata. Primarul comunei, Gabriel Stanciu, a declarat că săptămâna aceasta vor fi finalizate lucrările interioare pentru etajul 1 al corpului A, corpul B va fi gata în totalitate, iar la Şcoala numărul 2 până cel târziu la data de 17 septembrie. „Chiar dacă la parterul corpului A lucrările se vor întinde până în luna octombrie, activitatea elevilor nu va fi afectată în niciun fel.”, susţine edilul. Acesta a precizat că programul orelor de curs va suporta mici modificări. Clasele primare şi elevii claselor terminale vor învăţa de dimineaţă, iar celalalte clase după-amiază. În ceea ce priveşte autorizaţia sanitară de funcţionare, reprezentanţii ISJ Călăraşi au declarat că unitatea şcolară se află în proces de autorizare. Astfel după terminarea lucrărilor, Şcoala Generală cu clasele I-VIII Dragalina va putea trece pe lista şcolilor autorizate din punct de vedere sanitar. (Alexandra Costache)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.