6000 de copaci vor fi plantaţi în comuna Belciugatele

Asociaţia Terra Ecologica organizează plantări de copaci voluntare în fiecare primăvară, iar anul acesta a început plantarea cu comuna  Belcigatele. Începând de mâine, 19 martie, se vor planta 6000 de copaci forestieri precum: frasini, paltini, stejari sau salcâmi. Pentru acţiunea de mâine şi-au anunţat participarea 15 persoane, însă dacă vremea va fi frumoasă numărul acestora ...

3.240 de kilograme de deşeuri au fost strânse de elevii din cadrul Colegiul Economic din Călăraşi

Colegiul Economic din Călăraşi este unul dintre cele cinci licee participante la proiectul Ecoprovocarea, care a fost demarat din 15 noiembrie 2010. Începând cu 15 februarie 2011 şi până în prezent cei peste 700 de elevi din Colegiul Economic, îndrumaţi de 10 elevi ecoambasadori, împreuna cu 2 profesoare au reuşit să strângă 3.340 de kilograme ...

Medicii de familie din Călăraşi au discutat ieri cu prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat

Ieri, 17 martie, la sediul Prefecturii a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai medicilor de familie din judeţul Călăraşi şi conducerea Instituţiei Prefectului. Întâlnirea a fost prilejuită de o notificare adresată prefectului de către medicii de familie din judeţ prin care acesta  fost înştiinţat că s-a luat hotărârea ca medicii de familie din judeţul ...

Nicolae Dragu şi Costinel Milescu sunt doi primari cu notorietate, consideră Marian Petre Miluţ

Alegerile din 2012, candidaţii ce vor intra în cursă dar şi  pronosticuri despre cine vor fi câstigătorii sunt principalele subiecte puse în discuţie, în această perioadă. Prezent în studioul Voces Campi, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Marian Petre Miluţ a declarat că este  complicat, în acest moment, să se pronunţe, dar  şi că cei ...

Tinerii liberali din Olteniţa au organizat acţiunea “Mere pentru ţigări-poate te laşi de fumat”

Miercuri, 16 martie, în municipiul Olteniţa organizaţia locală  de tineret a Partidului Naţional Liberal a organizat acţiunea "Mere pentru ţigări - poate te laşi de fumat". Astfel că începând cu ora 11.00, două echipe formate din membrii TNL  Olteniţa au oferit cetăţenilor mere în schimbul ţigărilor, de asemenea în timpul acţiunii au fost  împarţite  pliante ...

Persoanele vârstnice din Satnoieni au primit sfaturi pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului

Persoanele vârstnice din Satnoieni au primit sfaturi pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului. Întâlnirea acestor persoane cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Călăraşi a avut loc ieri, 16 martie, la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Satnoieni, comuna Dichiseni, activitate circumscrisă Programului de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului. Beneficiarii sfaturilor pentru prevenirea infracţiunilor de ...

Dragu Ionuţ a fost instalat în funcţia de director executiv al Direcţiei Regionale de Statistică din Călăraşi

Marţi, 15 martie, prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat, a participat la instalarea lui Dragu Ionuţ în funcţia de director executiv al Direcţiei Regionale de Statistică din Călăraşi, fapt ocazionat de câştigarea concursului de către cel menţionat mai sus. La instalare au participat directori ai altor instituţii deconcentrate dar şi salariaţii Direcţiei Regionale de Statistică. „Statistica ...