O expoziţie de vase greceşti a fost deschisă astăzi la Muzeul „Dunării de Jos”

(Călăraşi) Pe 18 Mai este sărbătorită Ziua Internaţională a Muzeelor, iar cu această ocazie, Muzeul „Dunării de Jos”, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Antichităţi a organizat astăzi vernisajul expoziţiei „Farmecul discret al .. antichităţilor!” Expoziţia prezintă vase greceşti care aparţin colecţiilor Muzeului Naţional de Antichităţi, provenite de la colecţionari pasionaţi din secolul al XIX-lea– începutul secolului al XX-lea. În premieră, expoziţia prezintă un vas ce a fost primit cadou de Nicolae Ceauşescu, recuperat după Revoluţie din Palatul Primăverii. Este vorba despre o hydrie antică cu figuri roşii ce datează din al doilea sfert al secolului al V-lea înainte de Hristos. La eveniment au participat şi prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, subprefectul Cornel Coman, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi, Sorin Danciu şi directorul Direcţiei pentru Sport şi Tineret, Marius Dumitrescu. Expoziţia „Farmecul discret al .. antichităţilor!” poate fi vizitată şi mâine, 19 mai, între orele 18.00-24.00. Cum mâine se sărbătoreşte Noaptea Muzeelor, intrarea la expoziţie este gratuită.(Andra Ciobanu)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.