Noaptea Muzeelor, pe 12 iunie, la Muzeul Dunării de Jos Călărași

Noaptea Muzeelor reprezintă un eveniment cultural prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituţii de cultură, îşi deschid în mod concomitent anual liber porţile, până târziu în noapte. Ca în fiecare an, de când s-a alăturat acestui proiect, Muzeul Dunării de Jos vă aşteaptă sâmbătă, 12 iunie 2021, să participaţi la cea de-a XVI – a ediţie a Programului European Noaptea Muzeelor. Ediția din acest an se va desfășura între orele 18.00-22.00. Călărășenii sunt invitați să viziteze gratuit expoziţiile din cele trei spații de expunere ale muzeului după cum urmează:

Sediul Muzeului Dunării de Jos

Expoziția ”Cuceriri spațiale” organizată în colaborare cu Asociația ”Muzeul Jucăriilor”, București: prilejuită de împlinirea a 60 de ani de când Iuri Alexeevici Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului. Sunt expuse o serie de obiecte care să ducă vizitatorul cu gândul la activitatea din spațiu, cum ar fi: binocluri, planșe și manuale școlare, jucării din anii 1960-1970. Un loc aparte în expoziție îl ocupă documente referitoare la viața și activitatea lui Dumitru Prunariu, primul roman care la 14 mai 1981 a ajuns în spațiul cosmic cu nava Soyuz-40 în cadrul programului spatial ”Intercosmos”.

Expoziția ”Artă și Ambient la Durostorum” prezintă piese deosebite de epocă romană descoperite la Durostorum.

Expozițiile “Eroi din Bărăgan” și „Drumul spre unire. 1914 – 1918”, realizate în colaborare cu Muzeul Județean Ialomița, dedicate eroilor știuți și neștiuți ai acestor locuri care cu demnitate, onoare și curaj și-au pus viața în slujba României Mari. Cele două expoziții pot fi vizitate începând de Joi, 10 iunie – Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului.

Secția Etnografie și Artă populară

Expoziția permanentă ” Meşteşuguri tradiţionale la apus”

Secția Arheologie

Expoziţia permanentă ”Evoluţia comunităţilor umane la Dunărea de Jos”

Atelier de modelaj lut

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns