Muzeul municipiului Călăraşi ar putea fi deschis de Zilele Oraşului

Muzeul municipiului Călăraşi ar putea fi deschis de Zilele Oraşului. Încet, încet muzeul începe să prindă contur, iar numărul obiectelor donate nu este deloc de neglijat, ceea ce înseamnă că mulţi dintre călărăşeni nu au rămas indiferenţi la reconstruirea unei bucăţi din istoria oraşului în care au trăit străbunicii lor sau în care îşi vor creşte copii. Numeroase obiecte, donate recent, s-au alăturat colecţiei muzeului. Este vorba despre colecţii impresionate de cărţi şi monede, un microscop, o pianină, fotografii şi acte de familie. Directorul instituţiei de cultură, Florin Rădulescu, a declarat că lucrările de construcţie şi amenajare au fost finalizate şi în acest moment se află în faza de proiectare a mobilierului. Acesta va fi în funcţie de obiectele donate, care vor fi strânse până pe 15-20 august. Cei care vor să doneze muzeului obiecte, ce ţin de istoria oraşului Călăraşi, îl pot contacta pe  Florin Rădulescu-0728095702 sau pot merge la sediul vechi al Primăriei Călăraşi. Donatorii vor intra în istoria comunităţii şi vor fi înscrişi în Cartea de Aur a acestui muzeu.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.