Medicii călărăşeni, obligaţi, din această lună, să factureze electronic

Din data de 1 octombrie, furnizorii de servicii medicale, care sunt în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAS) Călăraşi, au obligaţia să factureze în format electronic serviciile către instituţie. Însă, potrivit directorului CAS Călăraşi, Marian Dinulescu, există anumite probleme cu acest mod de facturare, deoarece unii medici de familie au sisteme care nu sunt compatibile cu Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Dinulescu speră ca aceste probleme tehnice să se rezolve repede, pentru ca medicii să nu se mai deplaseze către CAS Călăraşi cu raportările în braţe. „Medicii nu mai facturează serviciile medicale pe hârtie, ci trebuie să factureze electronic. Factura electronică este un element nou, este obligatorie de luna aceasta, iar în sistemul lor şi al nostru nu apar toate datele deocamdată. Sper să se rezolve repede, ca să nu mai vină medicii la Casa de Sănătate cu raportările în braţe.”, a declarat pentru Radio Voces Campi, Marian Dinulescu.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.