MARŢI 13 NOIEMBRIE – ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi va desfășura în data de 13 noiembrie 2018 o serie de activităţi dedicate „Zilei Informării Preventive” din România – Marţi 13 „Preveniţi Ghinionul!”. Această zi a fost declarată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) drept „Ziua Informării Preventive”, începând cu anul 2011, fiind identificată această oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv în domeniul situaţiilor de urgenţă. Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” organizează cu această ocazie mai multe puncte de informare preventivă în locurile cu aglomerări de persoane, unde călărăşenii au ocazia să intre în contact cu inspectorii de prevenire, atât în municipiul Călăraşi, cât și în municipiul Olteniţa. Sunt organizate și activităţi de expunere a tehnicii de intervenţie, acţiuni în cadrul cărora vor fi distribuite pliante şi alte materiale de informare preventivă conţinând reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării, dar şi materiale referitoare la campaniile naţionale de educare şi informare publică derulate la nivelul I.G..S.U. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat şi în acest an iniţiativei derulată la nivel european, astfel că marţi 13 octombrie, în municipiul Bucureşti şi în judeţele ţării va fi marcată „Ziua Informării Preventive”. Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. Marţi, 13 Noiembrie a.c., sediile inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă / subunităţilor de intervenţie locale îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei, dar și cu tehnica de intervenție a serviciilor profesioniste de urgență. Totodată, în zonele cu public numeros vor fi organizate puncte de informare preventivă şi exerciţii demonstrative de stingere, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţă. Anual, în România sunt înregistrate peste 5.500 incendii la locuinţe, iar principalelel cauze care duc la apariția incendiilor sunt: coşul de fum defect sau necurăţat – 34%, instalaţii electrice defecte sau improvizate – 22%, mijloacele de încălzire – 17% şi fumatul şi focul deschis -13% .IGSU a încheiat, în anul 2012, un parteneriat de colaborare cu E.ON România, intitulat „Împreună pentru siguranţă”, ale cărui principale obiective constau în derularea unor campanii de informare ce au ca scop informarea cetățenilor asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii pro-active în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului de victime. În baza acestei colaborări, cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii”, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi „R.I.S.C. – Siguranţa nu este un joc de noroc!”. Atunci când vine vorba despre prevenirea situațiilor de urgență, rolul populației este unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.