Lucrările de reabilitare a staţiei CFR Călăraşi sunt în plină desfăşurare

(Călăraşi) Lucrările de reabilitare a gării din municipiul Călăraşi sunt în plină desfăşurare. Modernizarea staţiei CFR Călăraşi Sud face parte dintr-un amplu proiect în urma căruia vor fi reabilitate alte 14 gări. Potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, se vor efectua lucrări de consolidare a clădirii, de reconstrucţie a peroanelor, a copertinelor şi a pasajelor pietonale subterane, de modernizarre a liniilor de cale ferată, refacerea instalaţiilor sanitare, electrice, termice şi de telecomunicaţii, precum şi amenajarea spaţiilor adiacente. Lucrările au ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare a staţiilor şi asigurarea serviciilor pentru călători conform standardelor europene. Valoarea totală a proiectului este de peste 25.000.000 lei. 69,25% din fonduri sunt nerambursabile şi vin de la Comisia Europeană, iar restul sumei este asigurată de Guvernul României, prin bugetul de stat. Oana Brânzan a mai precizat că executanţii lucrării s-au încadrat în programul stabilit pentru primele nouă luni ale acestui an. Lucrările trebuie să fie finalizate până în 2013. (Alexandra Costache)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.