La Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” va avea loc prima Gala K1 organizată în judeţul nostru

În data de 28 iunie 2019, în Călărași, la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, va avea loc prima Gala K1 organizată în judeţul nostru. se vor disputa zece meciuri programate în cadrul Galei K1 Colosseum Tournament. Biletele sunt puse deja în vânzare la Sala Polivalentă dar pot fi achiziţionate și de pe entertix.ro. Preţul unui bilet este de 25 de lei la tribună și 150 de lei zona VIP. Aceasta gala nu implică în niciun fel bugetele Primăriei Municipiului Călărași sau Consiliul Judeţean”, a declarat viceprimarul municipiului Călărași, Dragoș Coman. La conferinta de prezentare a evenimentului Gabriel Georgescu, promotorul Galei K1 Colosseum Tournament, a declarat: „Este pentru prima dată când se organizează în Călărași un eveniment de kickboxing. Călărașiul este singura reședinţă de judeţ din România care nu are un club de kickboxing. Am ales Călărașiul tocmai pentru că nu există acest fenomen aici. Iniţiativa de a organiza acest eveniment în Călărași a fost a lui Daniel Ghiţă pentru că are bunicul aici. Ne-am gândit că poate fi începutul promovării și implementării acestui sport în judeţul dumneavoastră. După ce publicul va asista la Gală, probabil vom continua cu proiectele în Călărași”. Ionuţ Pitbull Atodiresei a declarat : „Sunt pentru prima dată în Călărași și voi lupta pentru prima dată în faţa publicului călărășean. La Gală vor participa spectatori din toată ţara. Practic kickboxingul din 1996, am crescut în sala de sport, am copilărit în sală. M-am apucat la vârsta de 13 ani, iar acum a venit momentul să mă retrag. Acesta este penultimul meu meci, pe care îl voi susţine în Călărași. Vreau să îmi închei activitatea sportivă, la fel de agresiv ca un pitbull. Nici nu mă gândesc să pierd aceste ultime două meciuri din cariera mea. Cu toate că am un adversar foarte difcil cu 28 de victorii și șapte înfrângeri la profesioniști. Are un palmares destul de impresionant. Îmi pregătesc și meciul de retragere pe data de 20 iulie 2019, la Fălticeni, localitatea mea natală”.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.