Jandarmii călărășeni vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentele religioase și sportive, desfășurate în acest weekend în județul Călărași

În perioada 08 – 11 octombrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul județului Călărași, la următoarele evenimente religioase și sportive:

– Slujba de sfințire oficiată de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Parohia cu hramul ,, Sfântul Gheorghe” Șoldanu din cadrul Protopopiatului Oltenița;

– meciul de fotbal dintre echipele C.S.M. Oltenița și S.C. F.C. Voluntari S.A. 2 din cadrul Ligii a III-a, seria a III-a, etapa a VII-a, programat în ziua de sâmbătă, 9 octombrie, pe stadionul municipal din Oltenița;

– meciul de fotbal dintre echipele A.S.F.C. Agricola Borcea și C.S. Popești Leordeni din cadrul Ligii a III-a, seria a III-a, etapa a VII-a, programat în ziua de sâmbătă, 9 octombrie, pe stadionul comunal din localitatea Borcea.

Misiunea forțelor de ordine vizează asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, protecţia participanţilor la aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum și respectarea regulilor de igienă individuală pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Totodată, pentru evitarea situațiilor neplăcute, jandarmii călărășeni recomandă participanților la aceste evenimente să manifeste răbdare și înțelegere față de măsurile luate de organizatori în actualul context epidemiologic și să respecte indicațiile forțelor de ordine.

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.