Jandarmii asigură măsurile de ordine publică la Ziua Comunei Crivăţ

Joi, 29 mai, între orele 16.00 – 21.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, vor acţiona pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice la activităţile cultural-artistice, ce se desfăşoară în comuna Crivăţ, cu ocazia zilei comunei. Jandarmii, împreună cu efective din cadrul Postului de Poliţie Crivăţ, vor acţiona pentru desfăşurarea într-un climat sigur a acestei manifestări, pentru preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite şi pentru protecţia persoanelor participante. Pentru evitarea oricăror neplăceri, jandarmii recomandă participanţilor la manifestare să aibă un comportament civilizat, să evite implicarea în conflicte de orice natură şi consumul excesiv de alcool. Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.