Jandarmeria Călăraşi susţine campania „Ora Pământului”

Jandarmeria Călăraşi nu a rămas indiferentă la campania „Ora Pământului”, un proiect cu un puternic impact asupra umanităţii, în general, a societăţii şi a populaţiei României, în special. Astfel, sâmbătă, 29 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, jandarmii călărăşeni se vor alătura iniţiatorilor şi participanţilor acestei campanii ecologice, prin reducerea consumului de energie electrică, la limita îndeplinirii misiunilor în serviciul comunităţii. Atât la sediul din municipiul Călăraşi, cât şi la subunităţile dislocate din oraşele Olteniţa şi Lehliu-Gară, precum şi la locuinţele personale, se vor stinge luminile şi vor fi deconectate aparatele electrice aflate în stand-by. Jandarmeria Călăraşi a participat constant la acţiuni şi campanii ce au avut ca scop protejarea naturii – prevenirea tăierii ilegale de arbori, combaterea braconajului,  plantare de arbori, acţiuni de ecologizare – iar la nivelul instituţiei se promovează un consum raţional al energiei, atât pentru reducerea cheltuielilor administrative, cât şi pentru  conservarea mediului înconjurător. (Alexandra Chelban)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.