Invitaţie la teatru/Astăzi se joacă spectacolul “În vizită la domnul Green”

in-vizita-la-domnul-green1Centrul Cultural Judeţean Călăraşi prezintă astăzi, 20 Septembrie, spectacolul de teatru “În vizită la domnul Green”. Spectacolul se va desfăşura în sala ”Barbu Ştirbei”, începând cu ora 18:00 şi face parte din Stagiunea “Toamnă Culturală”. Scriitorul american, Jeff Baron a scris romane, piese de teatru, librete pentru operă, comedii şi drame pentru principalele reţele de televiziune americane. Filmele sale de scurt metraj au fost premiate şi prezentate în festivaluri internaţionale de film. ”În vizită la Domnul Green”, cea mai cunoscută piesă a sa, a fost jucată în 43 de ţări şi tradusă în 23 de limbi. Un bătrân evreu văduv din Manhattan a renunţat să se mai bucure de viaţă, trăind într-o izolare fizică şi spirituală autoimpusă. Întâlnirea cu Ross, un tânăr sofisticat, provoacă incursiuni în trecut, aduce la suprafaţă vechi secrete de familie şi sentimente reprimate. O poveste captivantă cu final neaşteptat şi emoţionant.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.