Incendiul de vegetație uscată şi stuf pe DJ 201B

În data de 21.03.2020, ora 13.49, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Săruleşti, pe DJ 201B, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, stuf pe un teren viran, proprietate aparținând domeniului public al localității. La sosirea echipajelor de stingere, incendiul de vegetație uscată şi stuf se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafaţă de aproximativ 6 hectare, existând risc de extindere a arderii, din cauza vântului. Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ trei ore şi 25 de minute. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate. În urma incendiului, de această dată, nu s-au înregistrat pagube materiale.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.