Împrumut doar cu buletinul 2021. Unde îl găsești și la ce costuri?

În următoarele rânduri vom clarifica situația în care puteți contracta un împrumut doar cu buletinul în anul 2021 cu ajutorul specialiștilor de la creditdoctor.ro

 

Pentru că recesiunea vine odată cu un eveniment global nefericit, dar totuși îi resimțim efectele pe deplin după câteva luni bune de la întâmplarea acestuia, tot mai mulți români vor avea nevoie pe viitor de împrumuturi. În timpul unei crize mondiale băncile au două opțiuni:

1. Oferirea de împrumuturi cu dobândă cât mai mică pentru a stimula economia. Asta se întâmplă deobicei între bănci și marile corporații ce angajează foarte mult personal.

2. Înăsprirea condițiilor de împrumut pentru persoanele fizice pentru a se proteja de riscurile din piață.

Din cauza acestor aspecte, oamenii de rând au accesul tot mai limitat în bazinul de creditare din România. Astfel, mulți cetățeni recurg la împrumuturile pe termen scurt acordate de instituțiile financiare nebancare. Deși aceastea au o dobândă ridicată, condițiile de aplicare sunt mult mai relaxante, unele cerând un venit minim garantat de doar 300 lei lunar. Totuși, ce beneficii ai aceste entități care împrumută bani în stânga și în dreapta chiar și persoanelor rău platnice ori celor raportate în biroul de credit? Riscurile IFN-urilor sunt acoperite de dobânzile mari atașate contractelor de împrumut. Unele agenții vă vor taxa cu o dobânză zilnică începând de la 1%. Poate nu considerați 1% o dobândă mare, dar pe termen lung este o dobândă considerabilă. Luând în calcul un exemplu de împrumut de 10.000 lei la care vom avea o dobândă de 1% pe zi. Dacă îl returnăm în 30 de zile vom plăti 3.000 lei, iar la final suma totală returnată va fi 13.000 lei. Cam mult totuși, nu?

Împrumut doar cu buletinul 2021. Este posibil?

Totuși, dacă am vorbit despre dobânzile mari, trebuie să rețineți faptul că aceste instituții financiare nebancare sunt recunoscute pentru creditele pe termen scurt și termen mediu. Nu este recomandat să luați spre exemplu un credit pe 30 de ani ca la o bancă comercială. Dacă la un credit ipotecar pe 30 de ani aveți o dobândă de 5% pe an, aici este o dobândă de 5% pe săptămână. De aceea vă recomandăm să luați împrumuturi doar pe termen scurt de la aceste IFN-uri. Unele cer doar buletinul, iar creditdoctor.ro vă recomand Provident și iCredit pentru a accesa un împrumut fără acte adiționale. Iar altele vă oferă 0% dobândă pentru primele 30 de zile pentru a vă atrage să testați facilitatea acestor împrumuturi și pentru a observa că puteți beneficia de banii pe care i-ați împrumutat în doar 24-48 ore. Unele chiar vă vor vira banii în cont în aceeași zi de la aprobarea dosarului. Dacă nevoile dumneavoastră financiare depășesc sumele maxime care pot fi contractate cu 0% dobândă, puteți împrumuta de la mai multe IFN-uri suma maximă cu 0% dobândă pe 30 de zile pentru a face un necesar întreg și fără dobândă. Atenție totuși la costurile suplimentare! Unele agenții de împrumut vă vor taxa pe lângă dobânda aferentă și alte plăți, cum ar fi: comision de mentenanță lunară, taxă analiză dosar ori comision de rambursare.

În final, sugestia noastră este să fiți conștient la ce riscuri și costuri vă expuneți când contractați asemenea credite. Fiind un produs financiar însoțit de costuri fixe și dobânzi, trebuie să vă gândiți bine dacă puteți să dați banii înapoi instituțiilor ce v-au împrumutat.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.