“Idei de proiecte comunitare” prezentate de studenții de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală- Filiala Călărași

Ieri, 21 februarie, studenții de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală- Filiala Călărași și-au prezentat ideile de proiecte ce ar putea fi implementate atât de persoane fizice, agenți economici dar și de către autoritățile locale. Studenții din anul II și III au pregătit, cu multă dăruire și entuziasm, proiecte de succes care promovau produse precum: prăjituri bio, producerea și comercializarea sucului de mere, preparate din pește, produse de patiserie, produse apicole, înghețată, cozonac, dulceață, zacuscă de pește. Și studenții din anul IV au încântat vizitatorii cu proiectele lor, printre acestea se regăsesc: înființarea unei pensiuni agroturistice în cadrul unei ferme agricole; înființarea și dotarea unui atelier mecanic; modernizarea și popularea unui complex cu suine, înființarea unui campus studențesc, reabilitarea și modernizarea spitalului județean; reabilitarea și modernizarea spitalului de psihiatrie Săpunari. Tot ieri au trecut pragul Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală- Filiala Călărași elevi din clasele a XII-a din Călărași, cărora li s-a prezentat oferta educațională. Aceștia s-au declarat încântați de activitățile desfășurate de studenți și au promis că vor alege această facultate. Au participat la evenimentul de ieri, devenit tradiție, decanul Facultății de Management- prof.univ.dr. Dinu Toma Adrian, președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, viceprimarul Viorel Ivanciu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură din Călărași, Marian Drăgan. Directorul Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală- Filiala Călărași, profesor universitar doctor, Daniela Crețu, a declarat la finalul evenimentului: “Vreau să vă spun că evenimentul de astăzi a fost unul extrem de reușit, evenimentul de astăzi a fost cel mai frumos, oaspeții noștri au fost încântați și au spus că vor prelua din ideile voastre, pentru că sunt foarte reușite. Vă felicit pe voi studenții, ii felicit pe colegii mei care s-au implicat în această activitate și îi mulțumesc domnului decan pentru că a fost astăzi alături de noi”.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.