Gradinița cu Program Prelungit „Țara Copilăriei”, gazda întâlnirii Cercului pedagogic al educatoarelor

La începutul acestei luni, Gradinița cu Program Prelungit „Țara Copilăriei” Călărași a fost gazda întâlnirii Cercului pedagogic al educatoarelor din Centrul metodic I Călărași, grupa metodica 2, responabile: educatoarele Dana Soare și Mădălina Olteanu; coordonator cerc Marcela Călin, director în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit „Brotăcel” Modelu. În cadrul acțiunii micuții au fost implicați în joc, ca modalitate de socializare, învățare, educare și dezvoltare.

Ne-am bucurat de reușita unei activități dinamice, încadrată perfect în coordonatele noului curriculum, inspirat proiectată și pusă în scena de colega noastră, prof. Daniela Soare, directorul grădiniței. Preșcolarii au fost implicați permanent în joc folosindu-se o largă paletă de strategii didactice care au reușit să-i țină conectați la activitatea de învățare. Felicitări Dana! Felicitări copiilor și echipei ce te-a susținut. Felicitari Marcela, Dana, Mădălina pentru atelierele de lucru propuse și pentru întreaga acțiune! Mulțumiri întregului corp didactic și personalului auxiliar care ne-au întampinat cu zâmbete! Mulțumiri tuturor colegelor prezente pentru implicare!”, a spus inspectorul școlar de educație timpurie, Georgica Olteanu.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.