Funcția de director executiv la DGASPC Călărași a fost scoasă la concurs

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călărasi.Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din domeniile: asistenţă socială sau sociologie, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei, drept, ştiinţe administrative, sănătate, economie sau management, finanţe, contabilitate; pot participa la concursul organizat pentru ocuparea postului şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute mai sus, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;

vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

29 mai 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;

13 iunie 2019, ora 10:00: proba scrisă;

data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.