Fostul preşedinte al PDL Călăraşi, Stelian Fuia, unul dintre posibilii candidaţi ai PDL la alegerile din 9 decembrie

(Călăraşi) A luat fiinţă, nu de foarte mult timp, o nouă alianţă electorală, Alianţa România Dreaptă, formată din Partidul Democrat Liberal, Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Preşedintele PDL Călăraşi, George Muşat, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă că nu au fost încă definitivate negocierile şi că încă se lucrează la stabilirea candidaţilor şi repartizarea lor pe colegii. Chiar dacă lista nu este finalizată preşedintele democrat liberalilor călărăşeni a făcut publice numele câtorva posibili candidaţi la alegerile generale din luna decembrie, printre aceştia aflându-se şi fostul preşedinte al PDL Călăraşi, deputatul Stelian Fuia: „Nu am definit până la această oră candidaţii Alianţei România Dreaptă pentru alegerile generale. Noi încă analizăm, Biroul Permanent Naţional ne-a dat ca termen sfârşitul acestei săptămâni ca prima rundă a acestor candidaturi, cred că la sfârşitul acestei săptămâni le vom avea formulate dar vreau să vă spun de acum că va fi o echipă bună a Alianţei România Dreaptă, nu vor fi oameni pe care să nu-i cunoaşteţi dar vor fi şi surprize. Vă dau patru nume care nu vor lipsi probabil din această echipă: Pavelescu Aurelian, Fuia Stelian, Muşat George, Pironea Viorel, mai avem şi alte surprize.” Preşedintele PDL Călăraşi, George Muşat, a ţinut să precizeze că Stelian Fuia este încă membru PDL şi conform unei decizii, de la nivel naţional, cei care sunt pe funcţii şi le conservă: „De ce ar putea să fie domnul Fuia şi domnul Pavelescu? Pentru că există o decizie a Biroului Permanent Naţional prin care celor care sunt în funcţie, deputaţi sau senatori, suntem obligaţi să le asigurăm colegiile. Domnul Fuia nu mai este preşedintele partidului acum dar asta nu înseamnă că nu mai este şi membru PDL, aşa că intra la acest criteriu. Despre o eventuală candidatură a domnului Pavelescu aş putea să vă spun că cei patru copreşedinţi ai Alianţei România Dreaptă au dreptul să-şi aleagă orice colegiu din această ţară cu condiţia ca un membru al nostru, senator sau deputat, să nu ocupe în acel moment colegiul respectiv. Dacă este liber sau este ocupat de altcineva îşi poate alege colegiul oriunde, aceasta este convenţia pe care au făcut-o.” (Elena Solomon)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.