Factorii poştali din Călăraşi au fost instruiţi de poliţişti

Poliţişti din cadrul Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii şi Compartimentul Sisteme de Securitate al Poliţiei Municipiului Călăraşi au participat pe  01 martie, la sediul Oficiului Poştal de Distribuire Centralizată Călăraşi, la o şedinţă de instruire a lucrătorilor poştali privind modul de păstrare, manipulare şi transport al valorilor. Având în vedere  că aceştia se deplasează în teren pentru distribuirea valorilor poştale şi monetare, prezintă un risc de victimizare. Astfel, discuţiile purtate cu factorii poştali au vizat tocmai măsurile pe care trebuie să le ia fiecare dintre ei pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni comise cu violenţă. Poliţiştii i-au sfătuit să nu divulge date legate de sumele transportate şi de traseul pe care se deplasează, să nu deţină asupra lor sume mari, să aibă în permanenţă sub supraveghere geanta cu valori, să respecte programul de lucru şi traseul prestabilit. Lucrătorii poştali au fost sfătuiţi să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 ori de câte ori observă că sunt urmăriţi de persoane dubioase ori de maşini necunoscute sau atunci când sunt martorii unor fapte antisociale. Recomandările poliţiştilor s-au regăsit şi pe pliantele care au fost distribuite persoanelor instruite în vederea reducerii riscului victimizării.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.