Externalizarea serviciilor, o soluţie pentru binele Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi se confruntă cu o serie de probleme, care par că nu îşi mai găsesc rezolvarea. Problemele principale sunt exprimate prin lipsa acută a medicamentelor, medicii trimiţând astfel pacienţii să îşi achiziţioneze singuri medicamentele necesare pentru o bună sănătate, iar mizeria din instituţia spitalicească este una de nedescris! Ba mai mult, schimbarea aceasta în mod repetat a managerului spitalului, parcă aduce cu ea şi mai multe datorii. Consiliul Judeţean încearcă să ajute instituţia aşa cum poate, primul pas fiind făcut deja, spitalului fiindu-i acordată, suma de 1.265.000 lei, pentru plata arieratelor, această sumă ajutând spitalul să îi fie deblocate conturile. Preşedintele CJ Călăraşi, Răducu Filipescu a găsit o soluţie pentru ca lucrurile să înceapă să funcţioneze în unitatea spitalicească. A purtat o discuţie cu managerul spitalului, Elena Dinu, sfătuind-o să externalizeze toate serviciile. „Legea spune că în momentul externalizării, trebuie sa reduci cu 15% toate costurile. Externalizează inclusiv laboratorul, care poate deveni o sursă de venit, prin licitaţie la o firmă, acea firmă trebuind să îţi plătească în fiecare lună ţie. În loc să produci cheltuieli, produci venituri! Reduci cu 4-5 procente fondul de salarii şi ia începe tu să produci bani,cu laboratorul, să reduci costurile cu spălatul, cu mâncarea la fel, numai că aici apare un fenomen, de nu se bagă nimeni. Cum să produci 3 mese pe zi cu 7 lei? Are şi ea o vină că e jeg şi nu dă cu mătura, dar faptul că un closet nu e nou şi nu străluceşte o baterie, şi dacă ar vrea să facă , nu are de unde.”, a declarat Filipescu. Dacă Elena Dinu nu va pune spitalul pe roate, preşedintele CJ o va trimite acasă. Sistemul de sănătate este subfinanţat nu de acum, ci de foarte multă vreme, spitalele neavând bani pentru o bună funcţionare. Unitatea spitalicească din Călăraşi are datorii de 52 de miliarde lei, 23 de miliarde fiind arierate, dar după spusele lui Filipescu, acesta funcţionează excelent, faţă de cel din Cluj, care are datorii în valoare de 430 de miliarde lei. Deşi s-au mărit salariile, acestea revenind la cote rezonabile, nu a fost mărit fondul de salarii. Astfel că, managerul spitalului trebuie să plătească salariile mărite din acelaşi fond primit.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.