Expoziţia AgriPlanta 2014, deschisă la Fundulea

Astăzi, 5 iunie, se deschide expoziţia în câmp AgriPlanta – RomAgroTec 2014. Evenimentul, aflat la cea de-a 4-a ediţie are loc la Fundulea şi este deschis până duminică, 8 iunie. AgriPlanta 2014 va reuni, în acest an, peste 170 de expozanţi – producători, importatori şi distribuitori de seminţe şi produse pentru protecţia plantelor, furnizori de utilaje agricole, sisteme de irigaţii, echipamente şi tehnologii pentru energii regenerabile, instituţii financiare, companii de asigurări, asociaţii şi universităţi de profil.  Expoziţia se desfăşoară pe o suprafaţă de 30 de hectare teren arabil. Vor avea loc întâlniri ale asociaţiilor de profil, vor fi prezentate utilaje şi inputuri pentru agricultură, vor fi organizate demonstraţii cu maşini agricole, dezbateri pe teme de actualitate din agricultură şi evenimente speciale pentru companiile agricole şi fermieri.  (Alexandra Chelban)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.