Este oficial, Marian Dinulescu a trecut la PNL

(Călăraşi) Este oficial, Marian Dinulescu a trecut la PNL. Fostul preşedinte al Partidului Democrat Liberal Călăraşi a participat astăzi, 26 aprilie, la o conferinţă de presă a USL, în care a afirmat că acum culoarea galbenă i se pare mai potrivită decât portocaliul. Dinulescu a declarat că nu se mai regăsea în PDL pentru că ceea ce se întâmplă, de la nivel de Guvern până la talpa ţării, sunt lucruri anormale. Acesta spune că nu-şi doreşte să destabilizeze PDL-ul însă imediat după ce s-a aflat că pleacă la liberali două sute de persoane au semnat adeziuni la PNL. Marian Dinulescu a mai afirmat că în PDL se fac presiuni asupra membrilor, a directorilor, a primarilor, presiuni care merg chiar până la ameninţări: „Foarte multe lucruri anormale, ne uitam la televizor şi vedem ce se întâmplă cu pensionarii, toate categoriile sociale sunt nemulţumite. Nu spun că eu, de la Călăraşi, fac analize la nivel macroeconomic, macrosocial, dar cu părerea pot să-mi dau. Deci ce se întâmplă la ora actuală nu este un lucru bun, vor începe multe convulsii sociale şi niciodată nu am fost de acord cu acest lucru. În al doilea rând ceea ce se întâmplă la PDL este un exod teribil de oameni care probabil ca şi cei care suntem aici, nu se mai regăsesc acolo. S-au făcut multe greşeli, probabil că se vor face, şi noi nu vrem să ne schimbăm atitudinea faţă de oameni. Nu sunt de acord cu politica care se duce la PDL acum de dezorganizare totală, sunt „varză” peste tot, şi acest lucru se va vedea la alegeri. Mai este o problemă pe care vreau să o scot în faţă acum, şi anume faptul că se fac presiuni teribile asupra unor membri, asupra directorilor, asupra primarilor, presiuni până la ameninţări cu dosare şi aşa mai departe, ceea ce este un lucru foarte urât. Deci eu cât am fost preşedinte niciodată nu am apelat la astfel de metode.“ Marian Dinulescu va ocupa funcţia de vicepreşedinte PNL iar la alegerile ce urmează  va candida fie pentru Consiliul Judeţean Călăraşi, fie pentru Parlament. Întrebat dacă îşi va da demisia din funcţia de director al Casei Judeţene de Sănătate acesta a declarat că nu vede niciun motiv să facă asta. Tot astăzi au apărut în faţa presei şi alţi  foşti democrat liberali care au ales să meargă alături de PNL, este vorba de: fostul prefect, Nicolae Enciu, consilierul judeţean, Florica Cojocaru, fostul secretar executiv al PDL Călăraşi, Vasile Gâdea. Alături de USL au venit şi primari ai PDL-ului: Constantin Dumitru de la Valea Argovei, Iulian Iacomi de la Lehliu Gară, Gheorghe Paceagiu primarul comunei Mitreni, Victor Manea primarul comunei  Lupşanu. Plecările democrat liberalilor se pare că nu opresc aici, mai sunt viceprimari, consilieri locali  care vor trece în perioada următoare la USL, conform declaraţiilor făcute de Marian Dinulescu. (Elena Solomon)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.