Emil Isvoranu a trecut la PDL

(Călăraşi) Consilierul local, Emil Isvoranu, şi-a dat demisia din PNL după şedinţa de Consiliu Local în care s-a votat bugetul şi asta pentru că cei din conducerea PNL i-au solicitat demisia pentru că a afectat imaginea partidului prin faptul că nu a părăsit sala aşa cum au făcut colegii din USL. Acum Emil Isvoranu a trecut în barca Partidului: „Mi-am dat demisia din cadrul Partidului Naţional Liberal din motiv că nu agăţ de funcţia de consilier, nici nu o să mai vin la Consiliul Local pentru că mi se pare indecent pentru că din moment ce mi-am dat demisia din partid cum să mai vin la Consiliu Local sau mai mult să îmi iau şi bani, deci nu voi mai participa la şedinţe de Consiliu, pentru ca Partidul Naţional Liberal bineînţeles să propună în locul meu un alt coleg din partid. De ce a ales Emil Isvoranu să nu mai facă politică? Iniţial în primele 10 zile eram dezamăgit şi am spus să nu mai fac politică, pentru că eu rămân un om de dreapta şi în condiţiile în care am avut aceste divergenţe cu PNL-ul, am zis că ar fi mai bine să îmi văd de viaţa personală şi profesională. Au fost însă mai multe persoane care mi-au zis: “domnule dar nu este normal, pentru că dai un mesaj greşit, eşti un tânăr care face politică de ceva timp, nu te-ai făcut de ruşine în această perioadă”. Eu îndrăznesc să spun că am făcut şi multe lucruri bune, atât în viaţa politică cât şi în viaţa profesională, astfel că am considerat că mesajul ar fi greşit pentru unii tineri, dacă cel mai tânăr consilier local nu mai vrea să facă politică, dacă cel mai tânăr director din liceu nu mai vrea să facă politică, dacă cel mai tânăr inspector general adjunct din toate timpurile nu mai vrea să facă politică e o problemă, adică noi ca tineri care vrem să intrăm în politică ce viitor am avea, ce şansă ar fi pentru noi şi când ar fi acele şanse, deci m-am decis să continui să fac politică.” Întrebat de ce a ales PDL, prospătul membru al Partidului Democrat Liberal Călăraşi a declarat: „Şi aceasta este o bună întrebare, de ce nu s-a dus după primar la UNPR, de ce a venit la PDL? Corect! Este bună întrebarea. Am purtat discuţii cu domnul Dragu despre viitorul meu politic şi de a face în continuare politică, deci nu mi-a zis: “domnule intră la nu ştiu care”, ci doar şi-a exprimat intenţia de a intra din nou în politică şi de-al susţine la Primărie, ceea ce o voi şi face. De ce la PDL? Pentru că am observat că la PDL sunt destul de mulţi tineri care au fost promovaţi pentru munca lor şi pentru experienţa lor: Emil Muşat, Rareş Ionescu, Dragoş Coman şi lista poate continua.” (Elena Solomon)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.