Elevii îşi pot depune dosarele pentru achiziţionarea unui calculator cu bani de la stat

(Călăraşi) Programul Euro 200 a luat startul. Elevii călărăşeni îşi pot depune dosarele pentru achiziţionarea unui calculator cu bani de la stat. Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie. Ajutorul financiar de 200 de euro se acordă în ordinea crescătoare a venitului lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate de Ministerul Educaţiei. Depunerea cererilor pentru acest program se va face până pe 21 aprilie. Afişarea listei cererilor eligibile este programată pentru data de 31 mai. Anul şcolar trecut, prin programul “Euro 200”, 431 de elevi din judeţul Călăraşi au beneficiat de bani, pentru achiziţionarea unui calculator. (Andra Ciobanu)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.