Dunărea Călăraşi U15 s-a calificat la Liga Elitelor

Clasată pe primul loc la finele Campionatului Judeţean Juniori U15 – Euroconfort, cu punctaj maxim în cele 10 partide disputate (golaveraj 107 – 2!), Dunărea Călăraşi U15 s-a calificat la Liga Elitelor. Echipa antrenată de Mircea Ştefan (34 de ani), fost component al Dunării, preţ de 17 sezoane, a fost repartizată în Seria a 5-a, alături de Victoria Chirnogi (echipă care s-a clasat pe locul 2 în clasamentul Campionatului Judeţean cu 27 de puncte, golaveraj, 83-7), Unirea Slobozia, CS Ciorogârla, Dinamo Bucureşti şi ACS Prosport Academy. Meciurile din Ligă vor debuta sâmbătă, 26 octombrie. Juniorii Dunării vor evolua sâmbătă începând cu ora 11.00 împotriva formaţiei Dinamo Bucureşti. Victoria Chirnogi va juca tot acasă dar duminică, 27 octombrie, de la ora 11.00, urmând a-şi măsura forţele cu ACS Prosport Academy.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.