Două licee din Călărași, implicate în proiectul „ecOprovocarea”

TenarisSilcotub anunță începerea celei de-a X-a ediții a proiectului de leadership pentru mediu „ecOprovocarea”, la care vor participa 5 licee din județele Sălaj și Călărași. Proiectul este organizat de Asociația ViitorPlus începând cu anul 2010 și face parte dintr-un program mai amplu, cu extindere la nivel național.

Pentru al X-lea an școlar consecutiv, proiectul de educație non-formală „ecOprovocarea” reîncepe în 5 licee din județele Călărași și Sălaj. Fiecare liceu este reprezentat de un club, alcătuit din 5 echipe de ecoambasadori. Aceste echipe sunt formate din profesori și elevi coordonatori și voluntari, ei având rolul de a organiza activități de ocrotire a naturii, în categoriile de concurs: reciclare, plantare de arbori, igienizare, târguri de economie circulară și grădini multifuncționale. Ecoambasadorii își vor motiva și implica prietenii, profesorii, colegii, comunitatea pentru a participa la activitățile de protejare a mediului și vor lua parte la ateliere educaționale non-formale, privind problemele mediului înconjurător și soluțiile pe care le pot implementa pentru diminuarea acestora. La finalul fiecărei luni calendaristice, echipele trimit organizatorilor un raport de activitate și primesc puncte conform regulamentului.

Liceele din Călărași, implicate în proiect, în anul școlar 2019-2020, sunt: Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Liceul „Danubius”. Ele concurează cu alte 3 licee din județul Sălaj: Colegiul Național „Silvania” și Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, din Zalău, și Liceu Tehnologic „Octavian Goga”, din Jibou. La finalul anului școlar 2019-2020, echipele de ecoambasadori cu cele mai bune rezultate vor primii premii totale în valoare de peste 40.000 lei, ce constau în locuri în Tabăra de leadership pentru mediu ecOprovocarea, organizată în vara anului viitor, și premii în bani.

Proiectul ecOprovocarea își propune, încă de la debutul din anul 2010, să motiveze și să îndrume tinerii pentru a deveni lideri în domeniul protejării mediului, un subiect de mare importanță, ce ne afectează pe fiecare dintre noi. Tinerii și profesorii implicați învață să-și asume responsabilitatea, atât față de propriile comportamente, cât și față de problemele din comunitățile locale. Prin metode non-formale, își îmbunătățesc cunoștințele despre provocările problemelor de mediu, iar prin organizarea de activități de protejare a naturii, își dezvoltă abilitățile de leadership, învață să lucreze și să comunice în echipă, să negocieze.”, a declarat Claudia Bărburaș, Coordonatorul programului ecOprovocarea, Asociația ViitorPlus.

“Ecoprovocarea sărbătorește 10 ani, iar în acest an aniversar ecOambasadorii vor avea o nouă provocare pentru comunitățile noastre – grădinile urbane – proiecte noi, inovative și menite să implice oamenii din comunitate, în activități diferite. Îmbunătățirea programului cu o nouă categorie de concurs: proiecte urbane – întărește dezvoltarea durabilă și importanța apropierii de natura în orașele Călărași și Zalău”, a spus Codruța Hodrea – Manager în relația cu comunitatea.

Câteva dintre rezultatele obținute de elevii și profesorii din județele Călărași și Sălaj, în cele 9 ediții anterioare: 762 de ecoambasadori implicați; peste 41 000 de voluntari în activitățile de protecție a mediului; 323.212 kilograme de deșeuri reciclate din 16 tipuri diferite de materiale; 78.416 puieți plantați; 4.091 de saci cu deșeuri colectați din natură; 3.359 de evenimente educaționale organizate (campanii, târguri, marșuri).

Proiectul Cluburile „ecOprovocarea”, susținut de TenarisSilcotub, este unul dintre componentele Programului național ecOprovocarea, alături de: Concursul Național ecOprovocarea; Tabăra de leadership pentru mediu ecOprovocarea; Resurse pentru Profesori – materiale educaționale gratuite.

——————————–

Despre Tenaris Silcotub

TenarisSilcotub – divizia de producție a Tenaris în România – este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în diverse aplicații din industriile energiei, mecanică și auto. Cu o echipă de peste 1.600 de oameni în România, TenarisSilcotub are unități de producție la Zalău, Călărași și Câmpina. Prin programele sale de responsabilitate socială, compania investește în educație, sănătate și mediu.

fb.com/TenarisSilcotub

Despre ViitorPlus

ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – este o organizație non-profit cu o experiență de 13 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt Adoptă un copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BirouEco, Bigăr – amenajare eco-turistică, Regenesys. Viziunea ViitorPlus: “Redescoperim împreună legătura cu natura şi investim în ceea ce lăsăm în urma noastră”. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina web:  www.viitorplus.ro.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați la: 0770415997, claudia.barburas@viitorplus.ro, Claudia Bărburaș, Coordonatorul programului național „ecOprovocarea”, Asociația ViitorPlus.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns