Despre edeme

 În mod normal între celulele corpului și spațiul dintre ele, numit spațiu interstițial, se află un echilibru fin al lichidelor.

Atunci când acest echilibru este perturbat, lichidele se pot acumula în spații unde nu ar trebui să se afle în cantități atât de mari. În aceste situații se formează edemul.

Când acumularea de lichid se produce în țesutul de sub piele, aceasta se umflă vizibil, pielea devenind întinsă, lucioasă, lipsită de elasticitate.

Edemul este o manifestare frecventă, declanșată de cauze precum traumatismele sau arsurile, dar și de tulburări importante ale organismului din sfera cardiacă, renală, hepatică, endocrină sau care țin de inflamație, alergie, deficite limfatice.

Edemul este un simptom important, care trebuie raportat întotdeauna medicului sau farmacistului, el putând ascunde afecțiuni obligatoriu de luat în calcul în evaluarea sănătății.

Dintre cauzele de edem amintim:

Insuficiența cardiacă.

Atunci când inima nu mai pompează sângele cu suficientă forță, acesta stagnează în vene, producând un edem în zonele afectate de gravitație, adică cel mai frecvent la picioare și gambe. Acest edem se gravează spre seară și se ameliorează în poziția orizontală din timpul somnului.

Netratat se poate croniciza și agrava prin anasarcă, adică prin acumularea de lichide și în mai multe cavități ale corpului cum sunt pleura, pericardul, abdomenul.

Afectarea rinichilor.

În acest caz proteinele pe care rinichii le filtrează din sânge în mod normal se pierd prin urină, declanșând un dezechilibru al lichidelor din sânge. Astfel apar un edem al feței mai accentuat dimineața, dar și edeme ale membrelor inferioare.

Suferința ficatului.

Ficatul are un rol în sinteza proteinelor, de aceea afectarea hepatică prin hepatită, ciroză sau ale boli determină apariția unui edem cu caracter permanent.

Tulburări endocrine, cum este insuficiența tiroidiană.

Alergia.

Mecanismul de producere al edemului alergic este creşterea permeabilităţii capilarelor, cele mai mici vase ale sistemului circulator. Acest tip de edem apare şi se generalizează brusc, necesitând intervenție medicală de urgență pentru că poate pune viața în pericol.

Inflamația.

Mecanismul de producere este creşterea permeabilităţii capilare prin eliberarea unor substanţe specifice inflamației.

Edemul inflamator este roşu, cald, dureros şi limitat frecvent la unele articulații, dar poate ascunde boli grave, ce pot afecta întregul organism.

 

Dr Irina Ionica

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.