Despre apendicita acută

Apendicele este un segment de intestin asemenea unui deget de mănușă, înfundat la un capăt și cuplat
la nivelul segmentului inițial al colonului (numit cec). Apendicita reprezintă inflamarea apendicelui și
este o urgență chirurgicală.
  Mucoasa apendicelui produce secreții care se elimină în colon (cec). Dacă se produce o blocare a eliminării acestora prin astuparea canalului apendicelui, ca de exemplu prin resturi fecale, viermi, lovituri în abdomen, sâmburi, inflamație limfatică. Astfel vasele de sânge se pot tromboza, iar în interiorul apendicelui blocat se pot înmulți microbii.
  Aceasta poate duce la necroza și perforația apendicelui, iar microbii din lumen pot trece în cavitatea abdominală producând peritonita, adică inflamația și infecția pereților abdominali pe interior, sau pot trece în sânge, dând septicemie.
  Simptomele obișnuiteale apendicitei sunt: dureri abdominale în epigastru (deasupra ombilicului) sau în partea din dreapta jos a abdomenului, care se pot accentua la respirație profundă sau tuse, greață,
balonare, uneori vărsături, febră, lipsa poftei de mâncare.
Evoluția unei apendicite acute este în intervalul a 24-48 de ore, o prelungire a simptomelor făcând improbabil, dar nu imposibil, diagnosticul de apendicită.
  Diagnosticul se pune prin examinare medicală, eventual ecografie și examen computer tomograf. În cazurile tipice diagnosticul se poate face pe baza simptomelor și consultului medical, ca teste de laborator fiind suficientă hemograma, care poate arata un număr de leucocite crescut.
  Există și forme atipice de apendicită, de obicei când apendicele se află întro variantă anatomică mai
rară. În astfel de cazuri durerea poate fi în altă parte a abdomenului sau în spate, iar celelalte simptome
pot să fie vagi, în aceste cazuri examenele paraclinice fiind foarte utile pentru diagnostic:
Ecografia abdominală poate să evidențieze apendicele, care în mod normal nu este plin cu gaze;
Examenul computer tomografic pune diagnosticul în 95% din cazuri, evidențiind apendicele mai mare de 6mm în diametru. Acesta nu se umple cu substanța de contrast orală, dar captează substanța de contrast intravenoasă.
  Medicii folosesc un scor pe baza căruia se poate ușura diagnosticul de apendicită.
  Diagnosticul este îngreunat de faptul că aceleași simptome sau unele dintre ele pot fi date de multe alte boli: gastroenterita, adenita mezenterică, diverticulita Meckel, pneumonia, infecțiile urinare, colica
biliară sau renală, boli inflamatorii intestinale, ocluzia intestinală mecanică, inflamațiile pelvine, sarcina extrauterină, ulcerul gastric, pancreatita, hematoamele abdominale, torsiunea de testicul, chistul ovarian rupt, endometrioza. Posibilitatea de confuzie cu aceste numeroase boli face din diagnosticul de apendicită o provocare și explică de ce uneori este operat un pacient de apendicită fără să aibă această boală, iar alteori este tratat pentru altă boală, având de fapt apendicită.
  Tratamentul este chirurgical, clasic sau laparoscopic. În majoritatea cazurilor evoluția apendicitei, dacă este operată, este favorabilă. Totuși un procent de 2% dintre cazurile de apendicită la copii sunt urmate de deces, ceea ce face din apendicită o boală ce trebuie tratată cu mare seriozitate și suspectată atunci nd apar dureri abdominale acute. De aceea este atât de importantă recunoașterea și tratarea ei. Fără tratament corect însă, apendicita se poate complica cu: perforație, infecție locală cu abces apendicular, peritonită, infecție generală prin sânge septicemie, ocluzie intestinală, deces.
  Înainte de operație se poate încearca tratamentul medical, care uneori poate face ca inflamația apendicelui să cedeze: Regimul alimentar bazat pe lichide, administrarea de antibiotice, medicamente împotriva durerii, repaus la pat cu pungă cu gheață pe abdomen.
Da aceste măsuri nu au dat rezultat, inflamația apendicelui progresează și se ajunge la operație, clasică sau laparoscopică. Alteori aceste măsuri maschează diagnosticul corect, prelungindu-sesuferința și riscurile pacientului.
Dacă operația s-a făcut laparoscopic, după o săptămână se poate duce o activitate normală, fără excese.

 

 

Dr Irina Ionica

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.