Consiliile locale ar putea avea undă verde pentru eutanasierea câinilor maidanezi

Comisia de Administraţie a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil modificarea legii 9/2008, privind protecţia animalelor, ceea ce presupune încredinţarea deciziei de eutanasiere a câinilor  consiliilor locale. Conform declaraţiei primarul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, această măsură drastică se va evita pe cât posibil în municipiul nostru, eutanasierea se va aplica doar în cazul maidanezilor bolnavi, dar şi a celor care reprezintă un pericol public. În condiţiile în care, la 10 zile de la strângerea lor de pe străzi, câini nu vor fi adoptaţi, abia atunci vor fi eutanasiaţi. În cazul celorlalţi maidanezi, aceştia vor fi strânşi în ţarcuri şi se va opta pentru sterilizarea lor, ca apoi să le fie căutaţi stăpâni, a mai declarat pentru Voces Campi, primarul Nicolae Dragu.  De menţionat faptul că de la Comisia de Administraţie, proiectul de modificare a legii va intra în dezbaterea plenului. Urmează votul, iar dacă va fi aprobata, legea va merge la promulgare.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.