Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Călăraşi a început implementarea proiectului local „Alege cum să mă creşti!”

(Călăraşi) În perioada 1-23 martie, în cadrul proiectului “ALEGE CUM SĂ MĂ CREŞTI!”, reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Călăraşi s-au întâlnit cu elevii Şcolilor Generale ”Nicolae Titulescu”, „Tudor Vladimirescu”, Gimnaziul Carol I şi „Mircea Vodă” din municipiul Călăraşi. În cadrul întrunirilor au fost abordate următoarele teme: ce este tutunul?, compoziţia ţigaretei, consecinţele fumatului asupra sănătăţii, cum îi afectează fumul de ţigară. Pentru a demonstra practic afectarea plămânilor de către fumul de ţigară s-a realizat experimentul cu „seringa fumătoare” ca şi provocare a unei reacţii de respingere faţă de comportamentul de a fuma. Au fost vizionate filmuleţe tematice, slide-uri în care sunt prezentate consecinţele fumatului asupra sănătăţii. Totodată a fost lansat concursul de desene „Alege cum să mă creşti!” care se va desfăşura în luna mai pentru marcarea Zilei Internaţionale fără Tutun 31 Mai. La nivelul fiecărei şcoli vor fi organizate expoziţii cu desenele copiilor la care vor fi invitaţi părinţii, cadrele didactice şi colegii din celelalte clase, lucrările copiilor participanţi fiind premiate cu diplome oferite de CPECA. Pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv al proiectului, în luna aprilie se vor desfăşura întâlniri cu părinţii copiilor din clasele implicate în proiect în care vor fi prezentaţi factorii de protecţie şi factorii de risc. (Andra Ciobanu)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.