Călărăşenii pot alege un job în Franţa fără a plăti comision

(Călăraşi) Chiar dacă lucrurile nu mai merg la fel de bine ca în urmă cu câţiva ani, munca în stră­i­nătate rămâne o alter­nativă de încredere pentru călărăşenii cărora le este aproape imposibil să-şi găsească un loc de muncă bine plătit în ţară. Călăraşiul are la momentul actual 5.691 de şomeri înregistraţi, dintre care 1.426 pri­mesc indemnizaţii. Siste­mul de învăţământ va trimite direct în şomaj alte câteva sute de absolvenţi care nu au luat examenul de Bacalaureat. Până când autorităţile vor crea câteva mii de locuri de muncă, şomerii calificaţi pot a­lege Franţa, care caută me­se­riaşi români. Spre exemplu, platforma on-line Tjobs.ro oferă câteva locuri de muncă în Franţa fără a fi perceput un comision. În pre­zent, se caută zidari pentru construirea unei clădiri municipale. Altă ofertă se adresează tâmplarilor navali. Acest post presupune montarea de panouri prefabricate, din lemn de tec, în anumite zone ale punţilor. Salariile oferite sunt cuprinse între 1.500 şi 1.700 de euro lunar, transportul şi cazarea fiind puse la dispoziţie de către angajator şi cel mai important lucru nu se percepe comision. De asemenea, sunt foarte căutaţi şi alezorii români. Oferta pusă la dis­poziţie este destinată celor care au experienţă ca alezor cu comandă numerică marca TOS. Salariul oferit este cuprins între 1.100 şi 1.250 de euro lunar, plus ore suplimentare. (Andra Ciobanu)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.